arte plastice

Arta – din iris până în suflet
Instalaţia de artă – vedere de ansamblu Ana Maria Ilie
Instalaţia estefoto ana maria ilie un limbaj artistic ce caracterizează lucrările tridimensionale care sunt adesea conectate la un anumit spaţiu, poate fi temporară sau permanentă şi poate fi construită şi expusă în spaţii precum muzee şi galerii, spaţii publice sau private. Pentru realizarea ei sunt folosite materiale banale scoase din sensul lor cotidian, alături de clipuri video, sunet, performance, fotografie, pictură sau sculptură.

”Este artă?” a fost ]ntrebarea cea mai frecventă referitoare la acest nou gen de artă denumit instalaţie. Arta presupune două sfere distincte: de creaţie şi de receptare. Artistul este cel care creează, privitorul este cel care percepe într-un anumit mod creaţia. Instalaţia dezvoltă aceste două sfere şi le pune într-un dialog, ele devin dependente una de cealaltă. Deşi instalaţia este un gen de artă relativ nou, ea a pătruns în arta românească a ultimilor ani intens şi se dezvoltă cu rapiditate în mediile artiştilor tineri, nonconformişti şi idealişti.
Timon Botez – Come to crash, Galateca, 2013

Termenul de instalaţie a fost introdus în circuit de americanul Dan Flavin în 1967 pentru a-şi defini lucrările în care utiliza neonul, şi a fost acceptat ca termen pentru a desemna o anumită formă de artă, de Oxford English Dictionary în 1969.
În esenţă, instalaţia de artă se bazează pe o experiență senzorială, părăsind ideea de spaţiu şi timp văzute ca nişte coordonate constante.

Repere importante
Anul 1917 reprezintă punc-tul de pornire a ceea ce avea să se numească peste câțiva ani ins-talație. Pornind de la un ready-made, al doilea din cariera lui Marcel Duchamp, arta con-ceptuală prinde contur.
Critica vremii va aprecia nu obiectul, cât ideea. Și deși au existat voci care au considerat că punerea pișoarului, semnat cu numele producătorului R. Mutt și denumit simbolic ”Fântâna”, a fost o glumă și Marcel Duchamp nu și-a asumat până la capăt scopul și rolul aducerii lui într-o expoziție, depășirea limitelor artei devenea preocuparea prin-cipală a artistului, preocupare ce va fi cultivata cu succes și în anii următori. Ideea sa va fi îmbră-tișată și respinsă în egală măsură atât de critică cât și de privitori și chiar, în unele cazuri, de artiști.
Un alt reper important il reprezintă artistul Kurt Schwit-ters care a lucrat timp de 16 ani la celebra sa operă ”Merz-bau”(1920-1936). Kurt Schwit-ters a folosit obiecte găsite pe care le-a scos din sensul lor cotidian, oferindu-le noi sem-nificații, construind un ansamblu extraordinar și într-o continuă schimbare: de la un performance pe o scenă creată de artist, un mediu care a fost pe rând atelier, casă, spațiu de expoziție și o colecție completă.
Printre numele cele mai importante care au dus la conturarea acestui limbaj artistic se numără El Lissitzky (instalaţia ”The Abstract Cabinet”),
Christian Dotremont (insta-laţie interactivă ce a constat în punerea unor cartofi într-o vitrină de sticlă, obiecte perisabile care trebuiau schimbate periodic de către vizitatori), Shozo Shima-moto şi Jiro Yoshihara sau grupul Gutai (în instalațiile lor corpul uman era un instrument de studiu), George Brecht (asemeni lui Dotremont, a gândit o in-stalaţie interactivă a cărei viaţă era dependentă de participarea vizitatorului, în cazul său obiectul central a fost un scaun obişnuit plasat într-o galerie, invitându-l pe privitor să facă parte efectiv din opera sa prin simpla aşezare pe acel scaun).Un punct înalt al dezvoltării acestui limbaj l-a constituit opera vastă a lui Joseph Beuys, întemeiată pe concepte de umanism şi filosofie, cu un rol important în modelarea societăţii şi politicii.
Instalațiile artiștilor Lucas Samaras, Judy Pfaff și Ilya Kabakov au pus în scenă drame umane găzduite de un spațiu care capătă o nouă valență, devenind parte din operă. Mai târziu, Jannis Kounellis creează instalații gândite ca adevărate scenografii. Lucrările transformau vizitatorul în personaj al unui spațiu populat de animale vii. Tot în aceeași perioadă, Joseph Kosuth a pre-zentat în instalațiile sale o viziune filosofică și lingvistică a artei, sub formă de texte și obiecte expuse. Una dintre operele sale cele mai faimoase este ”One and Three Chairs”.
În anii ’90 sunt aduse în prim-plan instalaţiile artiştilor Barbara Kruger (înstalații realizate din fotografii alb-negru poleite cu legende în roşu și alb, abordând subiecte culturale privind pu-terea, identitatea şi sexualitatea), Yayoi Kusama (instalaţii ecolo-gice care prezintă interesul pentru culori psihedelice şi repetiţii ale anumitor modele), Jeffrey Shaw (”Legible City”, ”Man on Bi-cycle”), Kazuo Katase (folosește lumina în operele sale ca una dintre materialele de bază) și Damien Hirst, cunoscut pentru modul său original de a crea spații de memorie prin inter-mediul instalațiilor sale.
Nu aş putea să închei această incursiune prin instalaţia de pe plan internaţional fără a-i aminti pe Anish Kapoor şi Richard Deacon, ambii sculptori ca formaţie artistică, dar cu un impact deosebit în arta con-temporană datorită instalaţiilor realizate în ultimii ani. Vorbim de sculpto-instalaţii, lucrări pre-zente în cele mai mari muzee ale lumii.
Dorind să realizez un tablou al instalaţiei de pe plan inter-naţional, în 2015 am vizitat cele mai importante galerii şi muzee din Londra, Paris, Istanbul şi Milano. Am găsit retrospective ale operei artiştilor Joseph Beuys la Tate, în ianuarie, Takis la Palais de Tokio, în martie, Richard Deacon la Istanbul Mo-dern, în mai, remarcând cu uşurinţă că instalaţia şi-a câştigat un loc binemeritat în artă, are autonomie şi statut bine conturat. Îşi face chiar loc şi la marile târguri de artă, precum The Affordable Art Fair, iunie 2015, Londra. Din totalitatea operelor expuse, reprezentate de 110 galerii şi 1000 de artişti, 30% sunt instalaţii. Temele sunt a-semănătoare, regăsesc chiar şi mult prea uzitatul scaun clasic, pe care l-am găsit în artă începând de la ready made-ul lui Marcel Duchamp, până la Kosuth, apoi Teodor Graur, subREAL şi cu siguranţă îl vom mai întâlni şi de-acum încolo.
Instalația este artă? E chiar mai mult de atât: e un amalgam de științe, concepte, face apel la amintiri, condiții politice, economice și spirituale specifice anu-mitor perioade, trans-formând vizitatorul în personajul unei scene pe care el o aduce la viață trecând-o prin filtrul propriilor trăiri.

Ana Maria Ilie

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *