Boris Marian Mehr

Boris Marian( Mehr)

– poet, jurnalist, membru al Uniuniib_200_150_16777215_0___images_MEHR
Scriitorilor din România din 1994
n. 19 noiembrie1941 (Rusia)

Biografie – Vine în România în 1945
Absolvă Liceul Sf. Sava în 1959
Studii – inginer chimist( 1965)
Debut literar – România literară – 1968 ( poezie)
Debut în volum – 1986 – „ Numele profesorului” – Ed. Litera
A publicat – „Profesorul de fericire” ( 1989)- Ed. Cartea Românească
„Vocea profesorului” ( 1993) – Ed. Litera
„Viață de profesor” ( 2002) – Ed. Albatros
„Mers în pustiu sau căutarea lui Dumnezeu” ( 2005) – Ed. Sf. Sava
„ Adesea printre ore solitare” ( 2007) – Ed. Nouă – Asociația
Scriitorilor din București
„A bis sau a șaptea poartă” ( 2008) – Ed. Nouă- Asociația Scriitorilor
din București
„ 154 de Sunete” ( 2009) – Ed. Granada
„Infernul de toate zilele” (2011) Ed. Granada, antologii colective
diverse( în România, Franța)
A mai publicat patru volume de eseuri
Colaborează la reviste din țară și din străinătate.

Ref. critice – Dicționarul General al Literaturii Române – Ed.
Academiei ( coord. Eugen Simion) – 2008
Dicționarul Scriitorilor Români – Cluj – autor Aurel Sassu

Dicționarul scriitorilor români de azi – Iași, 2011 – Boris Crăciun,
Daniela Crăciun
Istoriile literare ale lui D. Micu, H. Zalis, Marian Popa
Articole în reviste – Alex Stefănescu ( Flacăra),
Gh. Grigurcu ( Steaua), H. Zalis ( Contemporanul), s.a.
La primirea în USR a fost recomandat de Geo Bogza, Maria Banuș, D. Micu

Premiul Cenaclului Nichita Stănescu – 1987

OBS. ULTIMELE DOUĂ POZE – mentorii mei – Florin Mugur, Geo Dumitrescu

1800435_10204075053890696_2658088994738459083_n

Un ochi smuls, ce se închide,
O clipă lungă precum o tenie,
Nimicul gata de luptă,
Albul privește apa,
Aerul nu are pleoape,
Aerul nu vorbește,
Oglinda nu reflectă ideea,
Vocile stinse devine lentile
Prin care vezi ce este dincolo.
Pământul apropiat, imprecis,
El nu vorbește despre pasiuni,
Amintește de Bach, un Bach albastru,
Golul e cuibul luminii, mâinile mint,
Pe perete e chipul meu sau al străbunicului.
Oră de vals,nebunii devin interesanți.
Nici urmă de nefericire.
Eram un licurici, eram un cavaler uitat
În sfânta solitudine, nu am un frate mai mare,
De ce o fi s Să nu te crezi niciodată profet, nu ești.
Nimeni nu se urăște cu sinceritate pe sine, nici nu trebuie.
Trist este spectacolul căinței, derutant.
Tu nu mă admiri pe mine, eu nu te admir pe tine, totuși conviețuim.
Mulți oameni sunt plicticoși pentru că prea se iau în serios. Nu
spunea bietul Will că lumea este o scenă?
Câte ambiții se pierd în neant și neantul nu se umple.
Nu este orgoliul artistului o busolă stricată? Și totuși…
Resemnarea nu este bună, dar e sănătoasă.
Cine te-a scuipat o dată, o va mai face.
Orice justificare ascunde un dram de neadevăr sau chiar o minciună întreagă.
De oboseală ajungi să dormi între lupi.
Multe idei noi par inutile, dar verdictul îl dă timpul.
Lasă-i pe Socrate, Schopenhauer ș.a., gândește liber.
Egolatria nu-i părăsește nici pe sihaștri.
Din trândăvie s-au născut uneori idei geniale.
Cine nu știe multe, nu se rătăcește niciodată.
Când nu reușești să-ți învingi defectele, începi să le consideri calități.
Scriitorii se deosebesc fundamental de savanți – ei nu demonstrează nimic.
În momentul când accepți orice, devii o plantă fericită.
Nici un om nu este de prisos decât în ochii unora.
Între logică și fantezie este o dușmănie de moarte.
Orice convingere este o capcană.
Adevărata sărăcie este izolarea de lume.

Boris M. Marian  – Exilul cuvântului
13
Exilul cuvântului
lui Andre Neher, acest compendiu Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului, Creațiunea înseamnă tăcere, Supunerea celui nesupus, Zicere fără contrazicere, Emergența tăcerii, tăcerea în aventură, iubitele mele, Ruth și Esthera, Iosif cel vândut ca sclav, Complotul nereușit al lui Iov, Autoînvinovățirea ca formă de lașitate, Culorile vidului, Tăcere nocturnă-tăcere mortală, Les fleurs du mal, Misiune și promisiune goală, Dialog fals și un duet lamentabil, Culegătorul snopilor uitați, Cuvântul spus în pianissimo, Purtătorul neantului, Fraternitatea fratricidă, O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului, Violența tăcerii, Cuvântul ce astupă adevărul, O a treia dimensiune – lăcomia, Dumnezeu își asumă toate riscurile Tăcerea nu este Frumoasa din Pădurea Adormită, Istoria ca improvizație, A spera înseamnă a te sacrifica, Iona, bufonul tragic,

14
Vorbele de prisos produc ravagii, Cum intră Dumnezeu în tăcerea Omului, Poți spune DA tăcerii? Obscenitatea viitorului, Vorba cioplește existența, Iluzia non-violenței, Răul se ascunde printre copiii lui Dumnezeu, Tăcerea are diverse grade și diverse măsuri, Printre muți, bâlbâitul spune ce vrea, Riscurile Genezei și Exodului, Posibilul corectează realitatea, Multe altele, nespuse. Din amintiri tăcute, Din maronii cucute, Pornim în pași prea mici Spre Greenwich. Căutări, căutări pe alte mări, Zăpezi topite în amiezi, Un dram de minte, Doamne, dă-mi, Cu ochii muți cum e la struți, Ucidem versuri și eresuri, Petrecem iarna –n Viena gri, Unde imperiul se sfârși. Stau într-o salcie, privesc Cum trece-n ritm împărătesc Un ofițer stresat de glonț, Ninive – pasăre cu clonț, Ea-și curăță în rana mea Ce a mâncat la cherhana, Iar dincolo umbrele trec Printr-un contrast, un turc și-un grec.
1505291_693237264064889_8071937147166398195_n
15
Altă iubire noi căutăm În orășelul North-Helăm. Laudă Poesiei
„O , ești frumos, cum numai-n vis
Un înger se arată,
Dară,pe calea ce-ai deschis
n-oi merge niciodată”,
spunea iubita, ea era
frumoasă precum slova,
am sărutat-o ca pe-o stea,
cum astăzi – supernova,
ceva se termină, mai mor
și oamenii, poeții,
alții se nasc din foc și dor,
cad munții și pereții,
oricât am aștepta, veneau
mereu alte iubite,
până la urmă Morgentau
a risipit ispite,
de-i tristă lumea, ne grăbim
să mai trăim oleacă,
prințesa mea, noi te iubim,
eu și urmașii-n veacuri.
S-au stins serbările în parc,
s-au demontat estrada, lacul,
băncile, oamenii-au plecat
și a murit copacul.
Doar visul meu cu tine-n timp,
Un infinit ne aparține,

16
Noi facem între noi un schimb,
Regatul meu unei regine,
Vezi artificiile pe cer,
Nu e nici noapte, nu-i nici soare,
Se cern atâtea primăveri,
Sărutu-l simt, adânc, cum doa
Cuvântul ca melcul Cuvântul de fier nu mi-este prieten, Cuvântul ca melcul îmi pare mai bând, Te-nșeli, zice melcul, tu nu știi ce zace În mine, durerea dormind în adânc. Acidul cel tare așteaptă doar clipa, Lumina se poate preface-n pârjol, Primește-mi, iubito, alintul, sărutul, Tu nu știi ce poate cuvântul-pistol. O, nu te speria, sunt altfel, sunt altul, Oglindă și stare, gâde, bufon, Glumesc doar cu moartea, iubirea mi-e crezul, Deși merg încet, mi-e cuvântul – foton, Pot fi ca marea, umil ca pământul, Primește – mă-n palmă ca pe duh, Pot fi stejarul, pot fi și iarba, Prin tine, din haos pot iară să
Întrebările Mergeam pe un coridor, Împăcat cu finalul, Râdea o paiață, acolo, în poartă, Ești trist? Mă-ntreabă moartea,

17
Ași, nici vorbă, eu cred că ești o paiață și-atât. Cădeau frunze din Copacul Vieții, Umbrele creșteau, Unde erai, Daniel, unde erai? Gurile celor ce cântau Au fost astupate cu pământ, Tu unde erai, Daniel? Alături arde o lumânare, Cu capetele ninse de ani, ei studiază, Barba le ajunge la brâu, Ei studiază cărțile vechi, Străjuiesc Timpul să nu treacă, Străjuiesc adevărul, dar care? Fără barbă ar semăna cu niște copii, Ochii lor privesc înlăuntru, Pentru ca noi să privim. Încotro? Nu te teme, și-a spus, Vântul sorbea din căldura trupului său, Nu te teme, și-a spus, Vântul aluneca peste trupul Sfârtecat de gloanțe.
Cine-i?
O șosetă albă, una neagră, Vârfurile pantofilor aduse-n unghi, avea ochelari, evident, citea o carte despre ghivent,

034114-m

23
un fulger lovi conform celor spuse
un vârf uscat de copac
și focul ne lumina ca pe niște vase vechi de aramă.


Înainte de a muri sau de a pleca definitiv
de la catedră, sufletul se îmbrățișează
cu trupul ca doi amanți, șopti profesorul
în stația tramvaiului trist care se apropia.
Ia-mi și mie un bilet, te rog, am avut și eu o iubită,
în numele ei te rog, ia-mi un bilet.
Câte dimineți cu aer rece și iarbă curată
au trecut peste noi de când orașul Ur nu mai este?
Îl întreba pe profesor un cetățean care nu știa bine stațiile.
Nu le-am numărat, murmura el, Doamne, ce vorbiți?
Parcă nu ați fi Dumneavoastră.
I-am scuturat brațul, el s-a lăsat moale
Și atunci am observat că numai mâneca și haina
erau ale lui, restul – o grava confuzie.
Profesorul alerga pe lângă tramvaiul trist
și nu putea sa urce.
Nici viață, nici moarte Nici viață, nici moarte, Nimic nu e sigur, șoptește profesorul, are o unghie cât o mistrie, și-o înfige în gât, sângele, roșu binefăcător se revarsă pe coridoare,

24
pe scările blocului, mulți s-au înecat, profesorul a scăpat printr-o simplă intervenție. Acum este paznic La o grădiniță de copii, E foarte mulțumit, Dezleagă și cuvinte încrucișate, Mănâncă gogoși, Nu pune nici o întrebare, Am încercat să-i iau un interviu, m-a refuzat, ținea mâna în buzunar, se observa că avea o unghie sub formă de mistrie.
Picioarele soldatului Picioarele soldatului miroseau la mari depărtări, Râul încremenise de rușine, Mierla se tânguia zadarnic, Aurul zilei risipit pe coclauri, Capetele celor vii se înclinau mai adânc. Un muribund trecea din om în om, Unii uitați, alții uciși cu baioneta-n beregată. Amurgul își rechema heralzii obosiți. Fecioarele, refugiate sub podul Mirabeau, Căutau un adăpost cu cerșetorii laolaltă, Un vechi cunoscut, sinucigaș de meserie, Plutea zâmbind bonom, pălăria se umflase de apă, Flautul cânta singur pe dealuri, Ca oile se adună anii, Iar dincolo, marea așteaptă, aștepta.

31
Îmi spune cartea-femeie,
Cu voce joasă, plăcută,
Răsfoiește-mă încet, încet,
Uneori să te oprești la un capitol,
Ai să observi că la sfârșit
Vom fi numai noi, doi.
Anarhia în stare pură
Prietenul îmi vorbește de libertate,
Egalitate, fraternitate, dar ține în cușcă
Puii de tigru, șapte, o anarhie pură domnește
În mințile noastre, știm ce este un cățel,
Nu știm ce este un om, mângâiem cățelul,
Eu îi iubesc, vă asigur, inspir cu nesaț viața,
Păstrez câteva viniete de melancolie,
Mă sufoc uneori din lipsă de ceva adevărat,
Pur, cum ar fi anarhia din capul nostru,
Dar care nu se trădează nicicum.
Ne lipsește, vorba lui Allen,
Magical Blend. Ca și instalatorul, duminica,
Poate și Dumnezeu
Piatră cu ochi O piatră cu ochi Se uită la mine, Ea cunoaște liniștea, Eu nu sunt de piatră, Ea cunoaște limbajul ploii, Eu sunt grăbit, deschid umbrela, Ea a fost om, pe când eu

ExilulCuvantului

32
Eram piatră, astfel ne privim în secret, Eu – o biată carne cu suflet, acolo, Ca un câine credincios – sufletul. Există? Există și metastaza binelui? Un trist centaur în pași de dans. Iedera spune cuvintele sinelui, În urechea mea stângă aud un balans. Orchestra a tăcut prea devreme, Mulți pentru glorie s-au bătut, Triumful urcă precum un vierme, Raiul a fost ridicat din lut. Munții rumegă norii, sublimul, Leul a fost cândva șobolan, Doamne, nu-mi oferi doar prea-plinul, Lasă-mi o porție de catran. Tobele bat, trompetele sună, Mergem voioși la carnaval, Moartea are culoare brună, Viața-i ascunsă-n recif de corali.
Chagall
Erau acolo tristeți și bucurii, Ulițe strâmbe erau, Vii între vii, Oameni pluteau în aer, pe nori, Stelele mai cădeau, albe culori, Eu mai zăream, cumva, umbre târzii, Mici croitori, coșari, viori viorii,

58
Dar mă înalț la Dumnezeu, Vin generații, mă-ngroapă încet, Ei vor greși, cum și eu mai greșesc.
Ai dreptate, iubito
Ai dreptate, iubito,
Să-mi tai capul precum lui Ioan,
Vorbesc prea mult,
Ai dreptate să-mi tai pletele,
Sunt prea temerar,
Ai dreptate să-mi dai mărul,
Sunt prea pudic,
Ai dreptate întotdeauna,
Altfel dreptatea ar deveni strâmbă ca o nuia,
Ar putea să semene a iubire și tu, nu dorești asta,
Eu credeam că a iubi și a ierta este totuna,
Chiar și călăul din Lyon aștepta o iubire,
Eu nu sunt ce par, tu nu ești ce pari,
Nu pot uita cuvintele Euridicei către Orfeu,
„Nu-ntoarce capul, dragul meu”.
Ai să lași în urmă Ai să lași în urmă o operă de cinci volume, O pagină spumoasă, Un rând, O vorbă de duh, Un vânt acolo, nimic, dar Nimicul este mare, cine se poate pune cu Nimicul?

87
10300968_693237257398223_5176618093815899318_nRun rabbit rabid, fuga , băiete,
Te urmăresc șapte rachete,
Apoi Big- Bangul își face treaba,
Sunt inutile ruga și graba.
Nici urmă de nefericire Iar Erendira n-auzea nimic, Fugea-mpotriva vântului, nisip, Vulcanii tremurau, lumea tăcea, Nici urmă de nefericire-n urma mea. Ulise ne părea neputincios, Ulise era câine credincios, Moartea umbla cu aparatul foto, Dar moartea nu e niciodată totul. Numai Pilar Ternera din Macondo știa să facă, noaptea, rondul de la bărbat la alt bărbat, de chichi. Am străbătut oceanul cu Kontiki. Pe masă-i un vas de cristal. Marghioala este pe cal. La miezul nopții ea vine, Iubitul așteaptă-n suspine. „Unde ai fost, Marghioală, Întreabă cu șovăială, „Păi, care-i treaba, problema? M-am întâlnit cu Elena. .Aiurea, Elena din Troia E moartă. Dar eu simt nevoia Să-ți trag o sfântă bătaie.

(material trimis cu generozitate de către Boris Marian Mehr căruia redacția îi mulțumește)

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *