Cronica lui 99999

^C37AF37E7E7B80DAB4F2EA72516A6CD0C829463445891F455E^pimgpsh_thumbnail_win_distrSâmbătă, 17 ianuarie, Club 99, din Bulevardul Dacia nr.99, a fost gazda evenimentului organizat de Direcția 9. Iată câți de 9 s-au strâns într-o combinație aparent întâmplătoare, pentru noi muritorii. Nu este deloc așa, căci dacă ne luăm după simbolistica cifrei nouă, ea are semnificații puternice. Numărul nouă reprezintă măsura gestațiilor, a căutărilor fructuoase și simbolizează încununarea eforturilor, desăvârșirea unei creații. Dupa Dionisie Areopagitul, îngerii sunt ierarhizați în nouă coruri sau triade.
Dacă fiecare lume este reprezentată de un triunghi (cerul, pământul și infernul), cifra nouă semnifică totalitatea celor trei lumi. Nouă este unul dintre numerele sferelor cerești, dar în mod simetric este și numărul cerurilor din infern. Astfel, celor nouă ceruri li se opun cele nouă izvoare, sălașul morților. În scrierile homerice, numărul nouă are o valoare rituală. Astfel, Demetra străbate lumea timp de nouă zile în căutarea fiicei Persefona. Leto suferă timp de nouă zile și de nouă nopți durerile facerii. Zeus zămislește nouă muze în nouă nopți de dragosteși lista ar putea continua. Prin urmare, nouă este numărul plenitudinii, fiind în același timp un număr yang, solar, masculin.
Știți care este numărul invitaților care au vorbit despre poezie și au citit, invitați pe care Direcția 9 i-a susținut? Să calculăm împreună: trei invitați speciali- Lucian Vasilescu, Valeriu Mircea Popa, Ciprian Chirvasiu și șase autori care au citit din propriile volume lansate în seara lui 99999 –Marius Dumitrescu(Tâlharul cel bun), Valentin Leahu(Cu sufletul seară), Raluca Oana Ciceu(Sfaturi pentru tinerii muribunzi), Marie Vrânceanu(Toamna amanților), Cristina Cîrnicianu(Fața tandră a infernului) și Emil Sude(Scărarul)- în total, 9 poeți. Să lăsăm pentru moment cifra 9 și să trecem la poezia vie.
Deși nu am fost de la începutul evenimentului, pot spune cu mâna pe inimă că a fost o seară remarcabilă, în care poezia și muzica au rezonat cu publicul amator de asemenea spectacole. Muzica ne-a fost dăruită de Raul Cârstea si Adi Manolovici.
Momentul liric din final a fost unul de excepție. Lucian Vasilescu a lecturat un poem scris de Magda Isanos. Au urmat Ciprian Chirvasiu care a citit o poezie semnată de George Almosnino și Adrian Suciu care a lecturat poezii scrise de Traian T. Coșovei, Virgil Mazilescu și Dimitrie Stelaru. Este lăudabilă inițiativa organizatorilor de a crea un moment ,,remember” în memoria poeților care ne-au lăsat moștenire sufletul lor, poezia.
,, … pentru poeții mari și mici care au trăit în limba română, zece secunde de liniște” ( AS – Adrian Suciu). Acesta a fost cel mai emoționant moment al serii 99999.
Coincidență sau hazard?
,,Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.(Albert Einstein)

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *