Dreptul la liberă critică – Felix Nicolau

pierre-soulages-retrospective-uvre-centre-pom-l-4-jpegDrept să spun, tare mi-ar plăcea dreptul la liberă exprimare, indiferent de conjunctură şi implicaţii ierarhice. Să-i poţi da cu tifla oricui şi oricând. Cum se vede, în contextul actual, exprimarea tinde mai degrabă să însemne critică.
Dar ca să nu o facem pe intelectualii, adică să brodăm în jurul unor teorii de dragul teoriilor şi al etalării lecturilor noastre, să încercăm să ţinem cont de multiplele implicaţii ale fenomenului.
Mai întâi, ar trebui precizat ce se înţelege prin exprimare: comunicare verbală sau şi non-verbală? De exemplu, graffiti este exprimare sau nu? Ori o fi doar artă? Secundo, dacă acceptăm plurivalenţa exprimării, în ce măsură este dezirabilă congruenţa formelor de exprimare în cadrul comunicării? Respectăm legea talionului: ochi pentru ochi, implant pentru implant? Dar nu era ea o lege vintage, specifică Vechiului Testament? Noul Testament propune o replică mai moale, mai „debole”, deci mai postmodernă decât stimulul. Islamiştii extremişti consideră însă că mai convingătoare e replica mai puternică decât stimulul iniţial. Nu discut despre care dintre aceste 3 opţiuni este mai elegantă ori mai eficientă. Întrebarea este: vor putea ele ajunge vreodată la un compromis de bună voie, sau vor trebui împinse de la spate, printr-o „manufacturare a compromisului” (Noam Chomsky)? Adică o politică de forţă şi monopol cu nobilul scop de a implementa democraţia. Apropo, n-am mai văzut noi implementări în forţă de scopuri nobile?

Contextualizând colonialismele
Ca să nu vorbim de dragul palavrelor, eu zic să contextualizăm, orişicât. După masacrul de la Paris, unii au cerut furibund libertatea de exprimare ca libertate a presei. Nu cumva se simţea în aer o ameninţare de restrângere a libertăţilor în numele securităţii şi al luptei antitero? De aici până la susţinerea dreptului de a calomnia (eufemistic spus: a satiriza) nu a mai fost decât un pas. Totodată, cei care au criticat caricaturile ofensatoare din Charlie Hebdo, ori şi-au exprimat adeziunea pentru gestul fraţilor Kouachi, au pus-o de mămăligă: amenzi uriaşe şi puşcărie. Deci egalitate, dar nu pentru căţei! (că bine le mai zicea nen-tu Alexandrescu!) Dacă acceptăm completa libertate a dreptului la exprimare, ar trebui abrogat paragraful din Dreptul civil care condamnă calomnia. Pe de altă parte, cum să te exprimi corect dacă nu te poţi informa complet? Nu s-ar cuveni să ne îngrijoreze restricţionarea internetului, ca în China? Restricţiile privitoare la informaţie sunt justificate în cazul copiilor. Nu cumva se întâmplă o infantilizare a populaţiei adulte? Nu prin Disneyland acum, ci prin forţa legii. Facem ce facem şi tot la educaţie ajungem, bat-o vina! Cum să te poţi exprima educat când educaţia actuală nu mai are nicio legătură cu cea de acum 200 de ani? Adică nu mai contează umanismul: conduită, eleganţă, viziune de ansamblu ş.a.m.d, ci educaţia profesională, anume cum să fii rentabil pentru corporaţie şi astfel să-ţi poţi găsi job.
Bon, există un val antiislamic în Occident. Şi? Ce rezolvă asta când ai zeci de milioane de musulmani pe teritoriu, majoritatea proveniţi din fenomenul de colonizare inversă (tu ai stat nişte ani în sufrageria mea ca un boier, acum vreau să mă lăfăi şi eu în sufrageria ta, că a mea e cam vraişte)? Era suficient să citească prietenii francofonilor din lumea întreagă, adică francezii, romanele lui Daniel Pennac (de ex. La petite marchande de prose, 1989). Acolo se discuta limpede neajunsul multiculturalismului şi se imaginau atentate teroriste islamice. Păi dacă citiţi numai Boileau? d4859220r
Şi ca să n-o mai lungim, uite că şi Papa Francisc oferă replici cu iz masonic: dacă mă înjuri de mamă, îţi bag una de nu te vezi! Deci libertatea de exprimare se pare că este mai liberă pentru unii. Pentru cei care nu au spate, bine ar fi să ţină seama şi de context, dacă nu vor să jignească şi să sară în aer. Cel mai important, însă, e să ne putem păstra dreptul de a critica. Cu orice preţ şi în orice circumstanţe! Dar cu ceva dovezi, ca să fim credibili, că şi aşa abia aşteaptă îmbuibaţii şi conformiştii (care după ce au ajuns pe funcţii mimează non-conformismul). Nu cumva secularismul iluminist a aranjat lucrurile în aşa fel încât să poţi satiriza simbolurile religioase, dar nu şi pe cele statale? Oricum ar fi, rămân la părerea că provocarea trebuie să primească cel mult un răspuns pe măsură, dacă nu chiar unul mai elegant. În niciun caz unul dintr-o altă ordine a exprimării. Recte, nu-mi dai în cap dacă te fac idiot.

FELIX NICOLAU

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *