încotro – partea a doua

Un plan B al vieții ar părea că nu există. Trăim și aceasta presupune alegeri personale legate de absolut tot ceea ce facem să se întâmple, cu acel ,,cauză și efect,, inevitabil… sau suntem prinși în valul altor influențe determinate de alții, de cursul istoric mai mult sau mai puțin al prezentului?
Se spune că destinul este produsul dorințelor, credințelor, gândurilor noastre cele mai puternice. Iar privit la scară planetară, destinul este determinat de dorințele, credințele, gândurile comune cele mai puternice.
Dacă este așa înseamnă că nu există nici noroc,nici ghinion și nici zei, ci doar chestiuni ce țin de alegere, de ceea ce dorim, credem și gândim.
Cu cât contribuim personal, prin dorințele, credințele și gândurile proprii la destinul umanității sau cum suntem blocați în cele ale umanității și nu mai putem face mare lucru, indiferent cât de puternice ne sunt aspirațiile și credințele personale, rămâne să încercăm să observăm prin aceste rânduri aici și acum.
Când spunem alegeri nu ne referim doar la deciziile ținând de profesie, resurse materiale, familie, anturaj, pasiuni ci și la acele alegeri de a ne autoeduca acceptând ca fiind adevăr, valoare, principiu, cauză, o idee, un concept, un sens către un proces social sau fenomen. Ne lăsăm prin accepție influențați, educați, determinați în propriile dorințe, credințe, gânduri, de către alții sau efectiv producem adevăr, producem valoare, producem principiu, idee, concept? Și dacă producem, acestea influențează cu ceva destinul umanității? Dorințele, credințele, gândurile sunt chiar ale mele sau îmi sunt induse, impuse, prefabricate, șablonate, mie rămânându-mi doar să le asimilez și să reacționez în consecință cu convingerea că îmi aparțin intim?
Ar putea umanitatea prin forța comună și puternică a dorințelor, credințelor, gândurilor, să schimbe ceva în planul cosmic astfel încât armonia sau dizarmonia să favorizeze viața până acolo unde veșnicia, de exemplu, să devină o chestiune personală fiecăruia și nu doar una de supraviețuire ca specie? Unde mai pui că până și aceasta din urmă ar părea că este oarecum provizorie!…
Să urmărim dorințele, credințele și gândurile noastre intime. Ce ne dorim, ce credem și ce gândim?
Care ne sunt adevărul, valoarea și conceptul despre viață? Putere, bogăție, bunăstare, sănătate, iubire, prestigiu, demnitate, durata vieții cât mai lungă, depășirea a ceea ce numim necazuri, supraviețuirea, clipa; Dumnezeul Suprem Atoate-Creatorul, o conjurație de zei, oameni modele, eroii, absolutul cosmic, haosul, hazardul; gândul instinctiv, gândul inovator creativ, gândul haotic, gândul potrivnic ca esență al negării din nevoie lăuntrică de un posibil altfel, gândul în sine ca o conștiență a sinelui, ș.a.m.d.suferinta-2
Ego-ul intim se opune, se înalță sau se suprapune ori se topește în ego-ul comun al vieții?
Odată ce am pornit cu aceste întrebări, rămâne să privim ceea ce numim realități, concretul imediat, preajma, unde am ajuns, unde suntem, apoi, ce sau cine și apoi cum, fără vreun de ce.
Realitățile personale compun realitatea în sine, ca un puzzle, rupt fiind ca piesă din marele desen ce însemn eu oare? Dar există marele desenator sau fiecare piesă determină acel împreună?
Lipsa unei piese ar păgubi desenului? Și astfel ajungem la întrebarea cât contăm fiecare și cine ține conturile? Dacă un strop din oceanul planetar se evaporă oceanul nu devine o lacrimă. Dacă o lacrimă pică în ocean acesta nu dă pe de lături revărsându-se.
Legile cosmice, sistemele biologice, dorințele, gândurile, sunt democratice? Ce treabă are democrația în context? Veți spune. Atunci dacă nu are, de ce invocăm democrația ca fiind cea mai superioară valoare a conviețuirii umanității? Atunci, dacă nu sunt democratice nici legile cosmice, nici zeii, nici Dumnezeu, nici sistemele biologice, cu atât mai puțin dorințele și nici gândurile, cum sunt acestea în esența lor? Anarhice, absolutist-monarhice, comuniste?
Aici bănuiesc că ar fi esența de la care putem porni în a determina eventualele răspunsuri la acele întrebări enumerate mai sus.
Dacă Universul, atât cât îl știm sau pretindem doar că îl știm sau Dumnezeul în care credem sau doar îl acceptăm ori negăm, dacă sistemele biologice care împreună definesc viața pe Pământ sau oriunde în cosmos nu sunt democratice… înseamnă că toată strădania și cheltuiala să credem că democrația este superioara formă de conviețuire sunt nu doar inutile ci și păguboase.
Ce treabă am eu cu Universul, cu Dumnezeu, cu viața, dacă sunt într-un fel sau altul? Eu exist și aceasta îmi dă șansa să aleg chiar și să fiu într-o conviețuire democratică, de ce nu?…
Dar apoi, cum rămâne cu întrebările deja enunțate despre puterea de desenare a destinului prin dorință, credință, gând privite în cele două planuri: unul intim și celălalt comun?
Dacă istoricamente trăim astăzi efectele alegerilor intime sau comune celor care au trăit înaintea noastră ar înseamna aceasta oare acel ,,ce ți-e scris în frunte e pus,,? Sau fruntea mea trebuie citită cu ochii intimi fiindcă aceasta este o tablă pe care pot scrie și eu sau doar eu ori doar una pe care să scrie oricine, fie și condeiul dorințelor, credințelor, gândurilor comune?
Unde poate fi breșa prin care eu sau tu putem crea destin sau să înscriem o contribuție la destinul comun, dacă totul este deja o consecință venită din trecut?
În care moment și eu sau noi, la rândul nostru, influențăm destinul trăitorilor care ne vor urma?
De ce îmi doresc ceea ce îmi doresc, de ce cred ceea ce cred, de ce gândesc ceea ce gândesc și toate acestea nu sunt altele decât cele care sunt?
Încotro întreb ca sens lăuntric sau ca sens comun? Poate fi destinul meu smuls și pornit pe cont propriu din destinul comun? Încotro nu este o întrebare cât mai de grabă o reflexie, fiindcă probabil nicăieri începe aici împreună cu undeva. Încotro-ul cel mai potrivit există deja, eul intim, cel comun este o iluzie. Sau invers? Atunci de ce apare suferința, blazarea și moartea dacă nicio dorință, nicio credință, niciun gând nu le poate converti cumva pe acestea în altceva? Unde se naște dihotomia bine-rău, armonie-dizarmonie dacă oriunde ne-am plasa sau ne-ar plasa destinul avem parte de aceasta din belșug?
Până și zeii, puternicii, creatorii, Creatorul, modelele umane, au parte de suferință, blazare și moarte.
Dumnezeu S-a contopit în propriul Său creat. Există de la clipa facerii doar creatul în care este contopit Creatorul, El nu mai există dincolo de, nstock-footage-white-bird-flapping-on-black-background-shooting-with-high-speed-camera-phantom-flexu a fugit. Eul căutător de încotro nu îl va găsi pe acest încotro decât în a-L imita pe Dumnezeu. Adică să creeze ceva în care să se contopească și acest act este intim, deliberat, devenit destin determinat de dorința, credința și gândul intim egoistic până la paroxism.
În ce privește măcar intențiile comune (dacă nu și destinul) în cea mai mare parte a lor au dus cel puțin la dezamăgiri dacă nu la dezastre. Până la partea a treia a Încotro-ului… vă îndemn să urmăriți planul A al vieții    (va urma)

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *