Kamceatka/time is honey – FELIX NICOLAU

OLYMPUS DIGITAL CAMERA,,n-am știut că literatura e o chestie/ de ce bei/
cu cine și unde când am aflat eram așa de bătrân
că nu mai aveam răbdare nici să fac sex
darmite să mă rostogolesc de pe o bucată pe alta
la terasa de la muzeul literaturii”

Dacă vreun amețit mai crede în poezia cu îngerași cupidonieni, Felix Nicolau, un drăcușor cu picioarele pe pământ, desființează mitul metaforic dulceag, impunându-se printr-un discurs liber, miserupist, direct, fără fasoane de macho de București, cum se practică în majoritatea volumelor în care el, poetul X, îl iubește pe Dumnezeu și pe ,,stăpâna sufletului ” său pentru care se dă trei ori peste cap…aleiii-hap!
În sfârșit, am citit o carte lipsită de veșnicele pomeniri ce inundă lirica second hand a zilelor noastre, în care ABISUL, SUFLETUL, INIMA, LACRIMILE, SPERANȚA ȘI NEANTUL se scurg din versuri, emfatic, ca oul lui Columb, spart în tigaia cu clișee.
Kamceatka/time IS honey este un spectacol de stand-up comedy scris, împărțit în patru capitole:Tainele Victoriței, Viață de Bruxelles, Bestii cu chiloței, Nopți clocotite.
Autoironia, sarcasmul, umorul, franchețea, reprezintă recuzita nelipsită din show-ul dat de Felix Nicolau pe scena realității. Astfel descoperim în poemul ,,pentru păzirea auzului” că simpatia lui pentru preoți este ca tămâia pentru satan. Printr-o ironie subtilă care vizează fețele bisericești, Felix reușește să stârnească zâmbete, amintindu-ne că toți suntem supuși greșelilor, deci și cei care sluijesc cuvântului Domnului ,,înainte de liturghie preotul să nu vadă de găini de gospodărie…să nu-și numere banii…nu e bine să citească ziarele să-și umple mintea de politică bârfe…nici la comediile sexy care-l fac să se suie pe preoteasă să-și împrăștie sămânța în cine știe ce scorbură a corpului ei… preotul va fi păzit de arătarea diavolului/în chip de pamela anderson în mijlocul liturghiei și/ n-o să mai arunce cădelnița în capul cântăreților din strană precum/zarurile la casino…”.(pentru păzirea auzului)
Criza de personalitate a bărbatului trecut de 40 de ani este tratată cu umor, Felix fiind tentat să compare semnele vârstei cu cele ale bărbaților care-i pică în vizor- ,,… nu mi s-a scămoșat pielea pe burtă tot mai des caut riduri în oglindă dar mai ales pe fețele celorlalți/ ce mă bucur când văd cearcăne și un fir alb la ăștia de 20/ ce mă bucur când văd unu de 70 fără riduri sau urcând treptele cu genunchi tari … apoi uit și mă înnăbuș cu o ceafă de porc cu țigări de foi/ îmi zic ce dracu e o vârstă frumoasă…”.(de-acu)
V-ați gândit vreodată la reîncarnare? Felix Nicolau a făcut-o. Imaginația nu i-a jucat feste. Este amuzant cum a reușit Iosif Visarionovici Stalin să se reîncarneze în ,,cățeaua husky de zăpadă” iar ,,păianjenul nevricos spânzurat pe pânza țesută/ între stâlpii foișorului roșcat nu poate fi/ decât frank sinatra. ”(Buddha) Mie mi-ar plăcea să mă reîncarnez în zâna măseluță, să le scot toți dinții din gură celor care ne mint cu rânjetul pe față că o vom duce bine.
M-am întrebat de multre ori cine este Felix Nicolau dincolo de viața literară. În sfârșit am găsit răspunsul pe care chiar el mi l-a dat în poemul ,,mAipRecis”, am fost la un pas de a mă îndrăgosti- ,,sunt un înger cu cap de hârcă/sau fără cap/nu mai mare decât o vulpe-liliac/dar o cascadă de zâmbet…”, o vulpe-liliac a cărei viață,,e dincolo de zare/adânc înfiptă în icoane …e în șanțuri printre șobolani scârnăvii și guzgani”. Dragostea lui ,,e un fulger descărnat cu bateriile descărcate// dragostea mea horcăie și tușește în noapte…”.
Bad boy-,,rest la un cărucior de butelii luat din talcioc”- dă din casă. Spune despre mama sa că ,,era Fe/ cioară”, că a fost șef de promoție ,,dintre 400 de oi”, că,,behăia operetă și usca baterii de pinot gris”. Oare cine era soțul femeii acesteia de invidiat? Aha, am găsit: ,,un pilot prăbușit de sute de ori în fotbal în bere în tutun în mașini și motoare în pescuit –vânătoare în afaceri murdare în femei grase+bârfitoare/în vise cu vilă în baleare în discuții fantastic de intelectuale”. Acest minunat bărbat practica și sporturi extreme,,o caftea des? Cam de 5 ori pe lună cu genunchiul în burtă/cu cotul în gură”. Rezultatul final este unul cu happy end,,doar atunci ea urla traviata”, conchide bad boy, făcând haz de necaz. (maică-mea downloadează un ghiveci cu carne de porc care să-mi stârnească ambiția)
Să vă spun un secret. Bad boy are și o iubită, Adelina, pe care o tratează cu mult respect și admirație. Nu eu spun asta, reiese din poezie -,,pe la 4 dimineața am vrut să aprind lumina s-o iau la castane/ fă ce dracu vrei în patul meu dacă zaci ca o capră/ moartă-n șanț?”. După ce îi aplică o corecție ca la carte cu ,,un cap de bronz cu limbă de jad”, moștenit de la bunica, îi șoptește mieros, complimentând-o:,,nu ai de ce să te rușinezi veverițo/ ești mai frumoasă așa”. ,,asta pentru că îți plac ție chestiile nașpa!”, mormăie ea.(Adelina)
,,care-i treaba cu labagii?”, ce simte un om născut ,,în cea mai îngustă țară din lume”unde până și ,,curul grăsanilor e îngust ca esofagul balenei albastre orice respirație se transformă în vânt orice bășină în uragan”, cum e ,,să-ți fie groază de propria mamă ca de o soacră”sau ,,care sunt cele 6 trepte ale primăverii” sunt doar câteva întrebări ce-și vor găsi răspunsurile odată ce veți lectura acest volum de versuri.
Cam atât, ajunge cu vorbăria, citiți-i poezia! Veți avea surprize de proporții lecturând Kamceatka/time Is honey, publicat la Editura Vinea, 2014. Este unul dintre cele mai șmechere volume de versuri citite în ultimul an. Lectură plăcută!

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *