Medalion Cristina Preda

Mă numesc Cristina Preda, am 21 de ani și sunt din București. Pasiunea mea este literatura pentru copii. Îmi place să scriu povești încă de la vârsta de 10 ani şi am lansat şase cărţi: „Aventurile lui Tăpățel și prietenii lui jucăuși”, „Jurnalul Creionului Tapat”, „Puterea Prieteniei’, „Scrisoare pentru Moș Crăciun”, „Cățelușul de pluș, Zbug” și „Povești cu mămici și tătici”. 

Bazarul cu Decizii

de Cristina Beatrice Preda

Pe vremea când marea nu își cunoștea încă valurile, Tatăl Ocean se plângea de monotonia adâncurilor. Cu toate că animalele acvatice înotau frenetic toată ziua, acestuia îi lipseau cu desăvârșire prietenii care să-l asculte. Când tristețea deveni puternică, Oceanul se hotărî să se scurgă într-o sticlă și să meargă în Bazarul cu Decizii, despre care auzise în cărți pe când era doar un lac.

În acel loc, oamenii schimbau sentimente, trăiri, emoții. Cei agitați primeau liniște, iar cei liniștiți dobândeau poftă de viață.

„Eu de ce să nu îmi dau o șansă?” își spuse, legând o fundă roșie de dop, în timp ce se străduia să meargă prin nisip și să nu zdruncine sticla prea tare.

Ajuns în inima târgului, Tatăl Ocean se plimba fără țintă, ca un explorator fără busolă. Se opri la diverse tarabe cu Bunătate, Cinste, Furie, Lene, Hărnicie, Generozitate, Minciună, Adevăr, dar nu găsi ceea ce îi folosește.

Oftă prelung și se pregăti să se întoarcă acasă. Visul lui se risipise timpuriu.

– Am scoici muzicale de dăruit, am scoici muzicale de dăruit! o voce groasă împânzi piațeta. Veniți să le studiați!

Mirat, Oceanul făcu doi pași înapoi. “Oare salvarea mea stă în scoici? Este posibil? se întrebă.

– Dacă tu ai încredere, cu siguranță! îi răspunse doamna, citindu-i parcă gândurile.

– Nu o asculta! Este Furtună! Habar nu ai ce pune la cale! strigă bărbatul de la standul în dreptul căruia scria „Minciună”. De aceea, Tatăl Ocean zâmbi și îl ignoră.

– Chiar ești Furtună? Și ce te aduce pe aici?

– Da, sunt! zise mândră. Și nevoia m-a adus aici.

O privi nedumerit.

– Știu, nu pare că Furtuna ar avea vreo problemă din moment ce își petrece timpul vâjâind printre copaci, flori și trestii. Uneori, aș vrea să mă eliberez de zumzetul continuu din urechi. Să fiu singură.

– Te înțeleg! Eu mi-aș dori companie. Sunt un Ocean în care sălășluiesc fel de fel de viețuitoare, dar când vine seara, ele adorm și nu am cui să îi vorbesc. Mă simt atât de singur…

– Nu mi-aș fi închipuit că poți fi solitar printre atâtea picături de apă. Iată! Îți dau scoicile muzicale pe o fărâmă din singurătatea ta. Te învoiești?

– Desigur!

Scoicile alunecară în Ocean, stropind sticla de pe care Furtuna culese singurătatea râvnită.

– Mulțumesc! își strigară unul altuia cu entuziasm.

-„Bazarul cu Decizii” a fost întotdeauna liber. Oamenii vin aici și decid ce și cum vor să fie: Buni, Cinstiți, Furioși, Leneși, Harnici, Generoși, Mincinoși, Sinceri. Nimeni nu are dreptul de a-i obliga. Sunt stăpâni pe propriile convingeri, îi explică Furtuna, uitându-se în zare.

– Și dacă greșesc?

– Dacă? Mereu greșesc. Toți greșim și ne chinuim să reparăm. Alergăm buimaci de la o tarabă la alta, căutând soluții. Asta este frumusețea. Învățăm și creștem, creștem și învățăm. Cântărim decizii și descoperim cât pierdem sau cât câștigăm de pe urma lor.

Oceanul încuviință. O sticluță îl purtase spre îndeplinirea dorinței. Cine și-ar fi închipuit că o Furtună, de care apa se teme cel mai mult, îl va alina? Viața scoate din buzunar nenumărate surprize…

Oamenii din cuvinte

de Cristina Beatrice Preda

Iubim nespus cuvintele. Le respirăm, le rostim, ne bucurăm de zborul lor copilăresc prin lume. Ele sunt capabile să liniștească furtuni din suflete, dar pot crea și lacrimi pentru inimă.

Goethe spunea: „Cuvintele sunt imaginea sufletului”. Dacă suntem armonizați cu noi înșine, avem puterea de-a sădi și în ceilalți respectul și dragostea de care au nevoie. Este esențial să învățăm că tăcerea salvează atunci când sentimentele negative încearcă să strige în numele nostru. Să ne trădeze.

V-ați întrebat vreodată cum arătăm în viziunea cuvintelor? Dacă ne-ar descrie, ce ar mărturisi? Reprezentăm oameni sau roboți? Oare ne-ar mai permite să le folosim cu atâta ușurință?

Eu cred că ne-ar responsabiliza cu un cântar enorm, cât însemnătatea lor. Un cântar pe care să-l ducem mereu în spate și, când vrem să spunem ceva, să ne arate rezultatele acelor vorbe. Astfel, am deveni cumpătați și am reflecta asupra fiecărui cuvânt adresat. Uităm că un cuvânt crește sau frânge aripi cu aceeași intensitate.

Chiar dacă ne aflăm într-o societate viscolită de probleme, trebuie să ne păstrăm compasiunea și umanitatea față de tot ce ne înconjoară. Să deschidem cutiuța din piept și să adunăm toată magia într-un grai armonios. De ce? Să vă spun un secret: Noi suntem oamenii din cuvinte. Noi le controlăm, adăugându-le bunătate, cinste, blândețe. Ori furie, minciună, ranchiună. Depinde ce dorim să demonstrăm. Pare greu de crezut, dar vorba este matricea interiorului. Prin ea, sufletul grăiește. Promite, dă speranțe, încurajează, mângâie. Este de ajuns o propoziție zisă greșit pentru a ne răni apropiații, pentru a distruge prietenii vechi sau abia înfiripate. Cuvintele se aseamănă cu secundele: de îndată ce pleacă, nu le mai întoarcem, nu le mai ștergem. Amprentele pe care le pun sunt veșnice. Așa cum un ceasornicar are grijă ca acele ceasului să se îndrepte, să fie curate, să arate orele potrivite, așa și noi să avem grijă de cuvinte. Să le sortăm, să le lustruim, să le cuibărim în brațe, apoi să le dăm drumul cu o căldură nemărginită în Univers. Fără să bănuim, ar alunga tristețea unui obraz istovit, ar aprinde un felinar stins, ar înălța o floare culcată.

Fii chiar tu schimbarea pe care vrei să o vezi în cei din jur! Pentru a rămâne întotdeauna oamenii din cuvinte, nu doar cuvintele din oameni.


Cristina Preda are un CV impresionant. Peste cincizeci de premii, sper să nu fi greșit numărătoarea, este studentă la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Asistență Socială.  Are un palmares literar foarte consistent și suntem onorați să-i găzduim acest mic medalion literar, o felicităm pentru tot ceea ce face și îi mulțumim pentru bucuria împărtășirii muncii și pentru speranța dată nouă că, iată, prin tineri ca ea ziua de mâine are lumină vie… Mult succes Cristina.

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *