dany deep

Medalion Dany Deep (Daniela Mihăeș)

ridică-te femeie
leapădă întunericul din tine
sărută lacrima
prin strunga buzelor sfârtecate

 

Așa începe acest volum de debut publicistic al doamnei Dany Deep. Percutant și cu impact. Revolta femeii care își recapătă demnitatea, după lungi războaie  – dacă tot se spune că ”în dragoste și la război, totul este permis”, deducem că și iubirea este tot un război – în care protagoniștii adesea pierd amândoi în mod egal, rămân la fel de pustiiți.

Majoritatea textelor din această carte sunt scrise într-un crescendo menit să exprime trăirile mereu intense ale iubirii, fiindcă tema centrală a liricii autoarei este iubirea, chiar și atunci când ne lasă ideea unor renunțări, nu este altceva decât un pas strategic înapoi, pentru a ”ataca” din nou, un pas ca la dans. Și dacă am folosit cuvântul dans, vă mărturisesc faptul că lectura acestei cărți mi-a creat undeva în minte senzația unei muzici ciudate, create simultan cu înțelesul textelor și mai de grabă aș încadra această muzică la tango. Poate că ar fi fost mai inspirat titlul cărții să fi fost ”tango de fum”!

Pentru o debutantă în volum, notez câteva poezii care pot fi lesne considerate ale unui autor format, autentic, erodat într-ale scrisului și iată dovada:

nu-mi da – nu-mi da să beau, nu mă-mbăta/ îmi curge veninul tău prin vene/ prea subţiri să reziste la pulsul/ tăcerii…/ nu mă-mbăta când nu stai – pleci fluturând un steag/ ce nu-mi aparţine…/ toarnă morţilor din potirul tău/ ei nu îţi cer să rămâi/ pașii tăi nu au puls să mă moară…

așa – mi-am lăsat teneșii-n drum/ plouă/ talpa clipoceşte apa/ vara e udă şi caldă – alerg şi mă opresc privind în urmă – în lumina becurilor/
plouă/ raze de soare/ care străpung crengile copacilor/ apoi/ totul dispare/ niciun gând, niciun vis/ doar eu şi ea/ două hoinărițe


 Am ales doar aceste două creaţii, anume pentru a nota absența îndârjirii, contrastele moi, duioșie împletită cu  o feminitate pe care aș numi-o scorpionică, zodiacal vorbind, deși în poezie nu are importanță zodiile! Vă las bucuria să descoperiți și singuri poezia între aceste pagini fiindcă voi, citind întreaga carte, veți sesiza cu ușurință mai multe poezii sau părți, care au un mesaj de o valabilitate permanentă, așa cum sunt sentimentele adevărate, așa cum sunt mamele mereu așteptându-și fiii și… amantele care își alungă amantul, anume pentru a-l iubi și mai mult, idealizându-l, dezbrăcându-l de tarele unei realități banalizante.

Feminitatea, emigrantismul – așa cum este denumit curentul literar al celor care scriu în diaspora – sunt notele definitorii ale acestei cărți pentru care cititorul este felicitat pentru că o ține între mâini, citind-o, iar autoarea îndemnată să treacă la treabă pentru ca să ofere și …următorul volum.

Valeriu DG Barbu

 

e timpul

ridică-te femeie
leapădă întunericul din tine
sărută lacrima
prin strunga buzelor sfârtecate
arse din prea mult sau prea puţin
e timpul
încă n-ai apus, doar malul îngheţat
momentul zero
flutură mătasea unui steag înfrânt
în irişi negri
apoi

mulţumeşte-i
mulţumeşte-i pentru ce ai fost
şi ceea ce eşti
cum n-ai iubit înainte de ora H
delirul timpului oprit în timpul lui
mulţumeşte-i femeie
bărbatului
care ţi-a îngheţat uşa
şi te-a ţinut în stare de veghe
ridică-te
îmbracă-te cu armele luminii
și pleacă

tequila

vreau să cobor – unde? niciunde…
respirăm, expirăm printre dinţi

realitatea plină de containere
ameţesc într-un autobuz fără oameni
doar un şofer nocturn
şi o tequila cu lămâie şi votcă
îmi spuneam că iubesc faleza
atât de pustie iarna
vomitam şi-mi spuneam că nu mai beau
un luceafăr noaptea
mi-e rău! ameţesc şi valul mă-nvârte
nu întâmplător spre tine absent
metroul îmi fuge şi-l opresc sub picioare
pe un pod ce trece atât de calm
peste tine absent
ştiam
lipsa mea îţi aparţine prin gări
unde trenurile trec grăbite
o graniţă fără paşaport
am amestecat spuma unei beri cu tequila
şi dansez pe ritm de manele
masa din colţ cu picioare de molii
s-a rupt şi-am căzut în pungi de drogaţi
din porturi şi faleze
croncănind cu pescăruşii
urâtul dimineţilor

nu-mi da

nu-mi da să beau, nu mă-mbăta
îmi curge veninul tău prin vene
prea subţiri să reziste la pulsul
tăcerii…
nu mă-mbăta când nu stai –
pleci fluturând un steag
ce nu-mi aparţine…
toarnă morţilor din potirul tău
ei nu îţi cer să rămâi
pașii tăi nu au puls să mă moară…

abrupt

decisă pentru ca să accepte provocări
jongla nestingherită în lumea tavernelor
mirosul greu de fum

amestecat cu whisky
bărbaţi stilați mirosind greu a mosc
fiori reci de ţeavă lovesc în spate
voia să dezbrace trup la colţ de stradă
furând crâmpeie de priviri lacome
ochi din care curgeau mâini pe ciorapul fin
muşcat de buze înfometate
pasul măsura dalele de piatră lucioase
reflectate din felinare vechi pâlpâind trecutul misterios
şi lugubrul nopţilor pline de cearcăne
şoapte amăgitoare ajunse la lobul urechii
care credeau nici jumătate din suspinul venit din păcat
o trecea un val de rece-cald pe sub paltonul
care lăsa descoperit piciorul la adierea

vântului de un ianuarie blând şi sec
gândurile îi erau împrăştiate în boruri de pălărie neagră
asortată perfect cu grizonul ce atingea cămaşa descheiată
cu manşete ridicate
descoperind fibra braţelor tatuate

pe pielea creolă
privirea asta o înnebunea
o punea la zid
el ştia dar nu schimba nimic din atitudine
continua tortura cu o satisfacţie diabolică

se opri o clipă în capul scărilor
trase aer în piept şi-l expiră cu primul pas care
deschise uşa

 

mă lepăd de satana!


las corbi să ciugulească
putregai
mă înfrupt din mărul lui Adam
şi dau vina pe cobră
lunecoasă…
dansează

trupul mărului
frunza…  cu ce e de vină
că există
păcatul?

trup de fum

plânge erotic visul de-aseară
blocat între limbi ascuţite de ceas
pe coate prelinge picuri de ceară
genunchii juliţi în ruga-au rămas

mă-ntreb dacă dormi şi dacă în somnu-ţi
tenebrele negre-ţi cuprind trup de fum
iubiri scrijelite de-ţi bântuie patul
iar ielele nopţii le prefac în scrum

din jarul ţigării rămas în cerșafuri
tăvălit între nopţi, săpând galerii
camera plină de fum înecată
plătea birul iubirii târzii

bărbatul care n-ai să poți fi

te iubesc
te iubesc mai ales atunci
când îți pierzi răsuflarea
la tâmpla alteia
te iubesc când te eschivezi
prefăcându-te preocupat
te iubesc când reproșezi
tardiv
sarea din mâncare
dar cel mai mult și mai mult
te iubesc
atunci când nu ești
nicăieri
și te fac să răsari
cel mai frumos bărbat din lume
de undeva prea dedesubt
într-o poezie stângace

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *