psalmi

Medalion Dumitru Ichim – Psalmi

 

Dumitru Ichim – născut la 14 august 1944, în comuna Dărmăneşti, județul Bacău. A urmat Seminarul teologic de la Mănăstirea Neamţ (1959‑1964). Este licenţiat al Institutului Teologic din Bucureşti (1968). A urmat cursuri de doctorat în Teologie dogmatică, între 1968 şi 1970, la Bucureşti, sub îndrumarea prof. Dumitru Stăniloae. A studiat la Seabury – Western Theological Seminary, Garrett Methodist Seminary, ambele din Evanston, Illinois, şi la McCormik Presbiterian Seminary, Chicago, Illinois (1970‑l972); a fost bursier al Consiliului Mondial al Bisericilor la Princeton Presbyterian Seminary, Princeton, New Jersey (1972‑l973). Îndrumător al tezei de doctorat, intitulată The Orthodox Liturgy and the World, i‑a fost teologul american James McCord (1973). În 1974 se stabileşte în Canada. A fost căsătorit cu poeta Florica Baţu Ichim. Din 1978 este preot paroh la Biserica îSfântul Ioan Botezătorul“ din Kitchener, Ontario. Aici a contribuit în mod hotărâtor la înfiinţarea Centrului Cultural Românesc şi la ridicarea unei noi biserici ortodoxe române. Potrivit Ziarul Lumina.

PSALM LA TAINA FRUMUSEȚII

Prea îndelung bea ochiul frumseților otrava,
Cum propria ei rază și-o face steaua cină!
Întotdeauna fânul miroase-n plâns otava,
Iar ceara lumânării din aur strâns de-albină.

Nu crezi că-n frumusețe, când mestecai vopseaua,
Cel rău, prin viclenie, ca Tu prin ea să sângeri,
Vărsă din șip otrăvuri nocivul cu iz de osanale?
Nu-i el cel ce se-mbracă, în vis, cu strai de îngeri?

Împeriul frumuseții n-o fi-ntre voi gâlceavă,
Că să-l răpui nevoie-i de-a doua Ta venire,
Nu-i pildă bobul care fu mântuit de pleavă
Și apa-nțelepțită prin vinul de iubire?

Tot Dragostea-i răspunsul ce jubilează-n sfeșnic:
Urâtul, nu frumosul, va arde-n focul veșnic!

PSALMUL CE-A AJUNS CENUȘĂ

Prin ambiguitate apusul și superbul
Se spun, pe rând, ca-n basmul ondind pe solzul știucii.
Te-aștept cu masa goală, ca limpezimea cerbul,
Neînțeles cer verde pe cruce-n miezul nucii.

Tu-mi ești deopotrivă tot ce-mi lipsea la cină;
Nu simți că-mi este sete, rodit rubin de soare?
Și foamea mi-e flămândă de proaspăta-Ți lumină,
Tu, Primăvară-Dulce, de ce-n april se moare?

Fiu tunetului aspru, Boarghenes pre nume,
Cui sunt dator în vină? Nu-așa m-ai vrut în toance?
Topaz mai crud dă cerul prin norii albi în spume,
Că unde pus-a capul Ți-e cratima de lance.

– De ce îmi lași piciorul să-l chinui în țepușă?
– Iubirea nu-i iubire de n-a ajuns cenușă!

PSALM LA ÎNDELUNGA RĂBDARE-A IUBIRII

Sunt gara ce-altădată avea în față linii,
Nimic schimbat de vreme la țiglă și la geamuri,
Precum Cain de jertfă, n-am miel, ci doar ciulinii
Pe care-i iartă rozul croind epitalamuri.

Și Tu, la fel de singur? Cât m-ai strigat în noapte:
”Stai, nu dormi, măslinii ca pâine mă frământă,
Și-i frig, și-mi este frică de șaptezeci ori șapte,
Prin care om e drumul de-ntors în Cartea Sfântă?”

Nici Tatăl nu-Ți primise singurătatea-n cupă,
Că-i mirosea amara, prin duh, argintăria;
Fărădelegii, legea otrava i-o destupă,
Dar eu, cu zvânt de lacrimi, cui să-i plătesc chiria?

– Când aripa-i rănită la ce folos e cerul?
Și mi-a răspuns Iubirea: – ”Răbdarea e misterul!”

PSALM VINDECĂTOR DE TIMP

Chiar plinul din plinire e-un minus, de exemplu.
Nu soarele în Vineri Ți-a cugetat eclipsa?
De-i praf pe clanța ușii, și singur ești în templu,
Cerc aurit în juru-Ți, nu-mi simți alături lipsa?

Eu Îți zăresc în toate întredeschisul ușii,
Ești muntelui – urcușul, tristețe-n firul ierbii.
Să nu Te văd tragi iute perdelele pănușii,
Cresc cețuri peste iezer,din duhul lui bând cerbii,

Și de-ntreb marea? Muge! Iar floarea-arată nodul!
De-n palme mai porți urme din prima-mi mângâiere
De ce nu-mi vindeci timpul trăgând spre cer năvodul?
Mi-e frică de-ntuneric, dar mai mult de tăcere.

Fă cum ți-a zis sutașul! Zi orișice! ‘s supusul!
Și-am să tresalt în nufăr să-Ți sorb pe ape spusul!

 

PSALM CÂND OCHIUL MEU OFTEAZĂ

De ce mereu prin altul răspunzi când Ți-aduc ruga?
E-n cetini grea dojană de-mi plângi pe sub rășină?
Nu-mi vezi lăstarii tineri? Nunti-i-ar buturuga,
Că Tu-i hrănești din vlaga irmosului de tină.

Când lacrima e ocnă nădejdea-n Tine-i țambra,
Vorbește-mi ca-n demultul ‘naintea risipirii!
Tâlmaci adu-mi la freamăt când cedrului scoți ambra,
Că mult mă-ntreb cum oare nu-Ți zboară trandafirii?

Parcă Te-ascunzi de mine sărind ca o lăcustă,
Și-n iarbă-mi zvârli un greier să-și zdrăngănească tânga!
N-auzi oftându-mi ochiul singurătăți de pustă?
Dă-mi duhul tâlhăriei să Te ascult din dreapta!

Dintru auz se naște credința și-a ei fire,
Dar ochiul, neam luminii, e mort fără iubire!

PSALM SPRE CUIB DE RÂNDUNICĂ

De-nsămânțat păstrează, din toate, doar pe-acelea
Ce-i știu, cărării morții, prin bob însăilatul.
Rup de pe mine timpul, cum șerpii își rup pielea
Pe unde piatra mușcă-n amnar cu scăpăratul.

Ne vindecă nămolul ce-a fost mormânt de nufăr!
Ce ai de gând cu mine? Toți cedrii Tăi mă ceartă
Că văd în fiecare copac doar lemn de cufăr
În care ne vom duce spre fluviul fără hartă!

Bocească-mi Râul Nopții podgoriei rotundul!
Ce umbră-ar putea duce de nu i-aș fi lumina?
Și-n ochi de n-ar fi lacrimi cin’ Ți-ar cânta străfundul?
Pietrișului de stele, prin mine, bănui vina.

Mi-e lutul bun de străchini și cuib de rândunică!
Vom sta la masa nunții, de ce să-mi fie frică?

PSALMUL PESCARULUI

Cum mineralu-și strânge metalul sfânt de aur –
Agonisire-a strunei în cel mai vin acord,
Busola fără Tine știrbită-ar fi de nord,
Atoatelor meu Mire, nu-mi sta-n plutiri de plaur,

Nor fără rădăcină, livezi planând acvatic,
Iluzia ce doare când vreau să Te-nfirip,
Topește-mă-n oglindă să fim întregi la chip
Cum dragostea e-ntreagă, nu-n flăcări ci-n jăratic.

Zi cu trei nopți în frunte, mormântul Tău când beu-l,
Lumină fără ceară, cum Unul ești și-n Trei?
Mă fă ulcior-mireasă ca noaptea să mi-o bei,
Ce rost prisaca-n floare de nu Ți-aș fi știubeul?

Nu doar pescar de oameni, pe Tine vreau în mreajă,
Să-Ți mușc din trupu-Ți mărul cu Dumnezeu sub coajă!

 

PSALMUL CERȘITULUI DE IUBIRE

Nu-mi spuneți c-o fi vorba opusul la tăcere,
Că i-am tăcut cortinei și slava și osândul.
Păcatul cel mai mare e cel făcut cu gândul
Când scrisul viespei tale-l crezi fagure de miere.

Ce-i mai de preț? Lăuntrul nespus al crisalidei,
Sau somnu-nșelăciunii ca vis având aripa?
Din pumnul de semințe tu vezi blestem risipa?
Cu foc zidești chiar glodul-n vertebra cărămidei,

Și-atunci nu-Ți este milă că Te-ai semnat pe oală?
Iubirea nu se-nvață, răsuflă-mă în Tine
Așa ca-ndrăgostitul bând flăcări din rubine,
Lin, ca un fir de aur cu-amurg strâns pe sucală.

Croită pentru altul nici moartea nu mi-i bună,
Că-Ți simt nemărginirea zvâcnind vecia-n strună.

 

PSALM IUBIRII-N PRAGUL NOPȚII

Nici aurul, topazul, perlatul gând pe nacru,
Nu pot să-ți fie dascăl, cum rozei nu-i sunt rugii.
Din jarul lui cuptorul dă pâinii gust de sacru,
Să n-ai fereastra zare, stăpânii ei de-s drugii!

Ce-i cuget gard rămâne oricât de scumpă-i șipca,
Nespusului cărarea e numai al aripei,
Luceafărul cunoaște tristeții albe scripca,
De-aceea veșnicia-i străluce-n muchea clipei.

Vrând să-Ți descui parola ce Ți-o apleacă spicul,
Mi-ai spus: Dezleagă-Mi marea să zburde prin tărie,
Crudul de-otavă-al ierbii să-l scrie heruvicul,
Iar de la melc deprinde prag nopții la chilie.

Mormântul vorbei lasă-l, că bine îi stă golul,
Când dragostea e nufăr nu-i tulbura nămolul!

 

PSALM LA ÎNVIEREA MORȚILOR

”Lăsați, că pentru ziua îngropării Mele…”

De spart e alabastrul, mireasma nu e totul?
Of! Totuși cum de ciobul atât de rău înțeapă?
Nu sunt o biată vorbă s-o schimbe poliglotul,
Ți-am fost în mâini, Olare, prim vis și dor sub pleoapă.

Din pilda Magdalenei cel mult îmi fac o targă,
A Ta-i nu-i doar esența, ci și-nvelișul firii.
Cum poți chivotul humii să-l lași ca să se spargă?
Eu inimii zdrobite văd alt sens al psaltirii:

Va fi în chiot mustul răscumpărând podgorii,
Să-și joace-n frâu tornada așa cum vrea burduful;
Lumina vie – vinul, și-apoi luminătorii!
La nuntă cânți cu gândul, sau fluier viu dă stuful?

Prisos la Mire – nardul! Și vei zâmbi-n iertare
Chiar Morții! Câtă artă să faci din stârv ulcioare!

CVADRATURA CERCULUI

Dacă toate literele
ar cădea din cuvinte,
ce gust ar mai avea sarea
lacrimei
din împrumutul mării?

Nu vă jucați
cu minciuna-n răspuns,
cât timp
deasupra Cuvântului
au mai rămas încă patru litere!

 

PSALM DE SPUS LA ASFINȚIRE

Echerul și penița prin sporul de fractalii
Pe muchi îți scapăr’ slava în loc să mi Te frângă.
Ce-mi fuse limpezime e-un puzzle în vitralii,
Chiar Mandelbrot se miră de cumpăna-mi nătângă.

Cum drum luiși răsare din bobu-i de-asfințire?
Ții cerurilor frâul, dar Ți-s bordei sub grâie.
La foc i-ai spus izvodul în ochi a fi privire,
Cum țeși din mare norul în pânză de tămâie,

Dar cu tăiș de trăznet, ca-n palia Scripturii
Când se trezește firea de-oceanic în tornadă,
Doar numai Tu mi-ești Tată, ți-s duhul sfânt pădurii,
Ningai tristeții albe din prima Ta zăpadă.

Eu n-am să-Ți cer vițelul, deși-s Risipitorul:
Ia-i soarelui dojana și trage-mi la geam norul!

 

 

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *