Mirela Leahu Varga – în zodia poeziei!

Nuanțe 

Am ațipit pentru o clipă
pe umărul verii
sub cerul unei duminici
neclintite ca un ceas
cu aripile smulse
și se făcea
că nimic nu-mi tulbura
simțurile îngenuncheate
în starea de confort
a unui lan de grâu
decât privirea ta înfometată
ce mă dezbrăca
de toate umbrele
prêt-à-porter
și m-a trezit ploaia
toamna îmi acoperea
muşcatele de pe umeri
cu ruginiul în 50 nuanțe.

Gând

Nu-mi dărui lumina lunii
pe o tipsie de argint
ca pe un loz răzuit ,
și lasă-mă întindere albastră
peste rana lutului,
dincolo de stăvilarele înfrânte
între munții descrețiți
nici o piatră
un punto di non ritorno
ci diafragma
luminii
din adâncuri.

Re epilog

A locuit pentru o vreme
în cea mai întunecoasă odaie,
ajungând încet, încet până la
înălțimile unui zgârie nori
ca să pot rosti pe dinafară
catrenul fluturului albastru
un zbor șoptit în pliurile vântului
ca un re epilog al tuturor umbririlor

Poate

Poate demult
aș fi luat
urma zborului
dacă nu mi -ar fi atârnat
tot nimicul timpului
convertit în piatra
unei statui fără brațe
dintr-un câmp de refugiați
nu-mi privi
venele pietrificate
și sângele despuiat
de căldură
ci aripile
cu care
îți acoperi
somnul.

Poem pentru pereți

S-a scurs ceva timp
de atunci,
la adresa mea demult
nu mai ajunge nici măcar
o recomandată
in numele tău ,
în acea noapte
razele lunii delimitau
absența ,
din clipa delictului
acele orologiului
s au înțepenit definitiv
în două aripi deschise
peretele îngălbenit
mai păstrează
urmele cuielor
poem
fără sfârșit.

La marginea cerului 

La marginea cerului
pasărea cu colțurile aripilor aplecate
peste adâncurile din piept
își deschide larg zborul
smulgându -se din unghiul mort
al privirilor care nu depășesc
niciodată nivelul mării
liberă de orice variabilă
răsfoiește luna
până la ultima filă de lumină,
la marginea cerului
pasărea cu colțurile aripilor aplecate
peste taina
adâncurilor
din piept

Cuvântul

În nopțile cu lună plină
cuvântul se plimbă agale
pe acoperișuri arcuind
toate viețile nebănuite
până la convergența luminii ,
ferit de orice privire
ca o fiară sălbatică
se va prăbuși
intre două coperți
acolo
în cutia neagră
lumina
se mărturisește.

fard

sub pupilele dilatate ale felinarelor,
un clopot își scutură poalele
într- un can-can frenetic
vântul întinde un covor roșu
prin mijlocul băncilor goale
gândurile se adună în urma ta
într -un convoi funerar
privirea julită scormonește
după un adio prin aerul
împuținat de tine
eu cu un dor
la purtător

felinare mijesc pe bulevard
vântul dezgroapă griul
un clopot iese din scenă
sub al frunzelor fard.

în pace

sub cerul împovărat
ceața se întinde peste
câmpul lăsat fără scalp,
foii îngălbenite de jurnal
în așteptarea albului
îngroapă securea
adânc în pântecul apelor

de sub povara griului amniotic
embrionul altei zi
deschide larg
priviri decomandate

eu trag adânc din El
și împărțim în pace țigara .

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *