poem sau …note de jurnal

Trec repede peste site-uri, o lume de n-ori mai mare decât o știm fără Net, cineva întreabă ce este frica. Grea temă. Mulți mint. Nu mă tem de nimic și de nimeni este cel mai prostesc răspuns. Eu nu mă tem de nimic și de nimeni, doar de boală, de suferință, da. Chestiunea morții am rezolvat-o. Nu există. Vorbea lui ceașcă – nu există. Este o altă lume, o altă viață. Nu mai revin. Dar, ca orice copil, iar noi, adulții suntem mai copii decât credem, nu prea iubim suferința. Una este să-ți tragi o sută de bice pe spinare, fie, cu bile de plumb, luminat de soare și de Cartea de pe masă și alta să bolești până aduci la disperare pe cei care te îngrijesc. Punct. Cunosc o persoană care mi-a spus că nu se teme de nimic, nu o cred, dar mă fascinează fața ei. Nu am văzut-o decât odată, pe viu, în fotografii apare mereu alta. Mă obsedează, nu pot spune că o iubesc, nu o cunosc. Îmi place că este trufașă. Mi-au plăcut oamenii îndrăzneți, trufași, până la o adică. Unora le cade masca. Adică fac pe ei. Ea scrie, nu știu ce scrie, de ce scrie, cum nu înțeleg de ce scriu eu sau alte milioane de oameni –poezie, proză. Unii pictează, alții fac muzică. Natura are destul de multă artă, ce ne chinuim să o oglindim în cioburile sufletelor noastre? Persoana crede în lumină, lumina e albă, abstractă, aerul e mai puțin abstract. Bun, creierul emite lumină , dar într-un spectru invizibil. Aici intervine paranormalul, mistica. Mă simt depășit. Mă întorc la suferință, un japonez scrie că forțași suferința se intercondiționează. Adică, iei o bară de oțel, o îndoi, nu poți, te dor mușchii, o stranie putere, o rezistență se transmite organismului, tu suferi, dar te simți puternic. Cuvintele corodează oțelul, corodează ideile, pentru că și ideile țin de o anume forță. De aceea nu neglija trupul, el poartă sufletul , un timp, ai grijă de trup, el are limbajul său, ca ochii, ca fața, expresia. Ascult o solistă – forță și lumină. De aici începe arta. Eu fug de cuvinte goale – profunzime, adâncime, abis, puah! Omul se uită în sus, în adâncuri se adună mizeria vieții. În trei rânduri am reușit să scriu o sinteză din trei romane citite cu zece ani înainte. Asta m-a salvat de la chinul de a scrie o carte amărâtă de proză. Poezia este cu totul altceva. Se poate cânta pe o coardă de vioară.

Boris Marian Mehr

 

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *