Valeriu Cercel, între talent și …doruri

cv1un poet și un om puși față în față, unul pe de o parte a colii de hârtie, celălalt pe de alta și… un singur pix… din cearta lor se naște poezia autentică… în carnea foii de hârtie stau grijile și aspirațiile noastre, ale cititorilor iar Valeriu știa asta… dorurile nu le pot ostoi nicio poezie, dar măcar să se răzbune pe ele cumva… denunțându-le…!

Pixul meu

Pixul meu, bătrân sǎracu’,
pastǎ încǎ mai avea
iar talent, avea cu sacu’,
foarte bine le scria…

Da’ sǎ vezi ce s-a-ntâmplat:
într-o noapte, dracu’ ştie!
Unei babe i l-am dat
sǎ semneze o hârtie…

Baba l-a luat frumos,
da’ de scris nu a mai vrut,
cǎ l-a luat cu susu-n jos
şi biluţa i-a pierdut…

A suflat în el, l-a-ncins,
i-a dat palme, l-a frecat,
pixul meu era decis:
de semnat nu a semnat!

Decând pixu-am reparat,
pastǎ e, biluţǎ are,
de babǎ n-am mai scǎpat,
este mare…scriitoare!

cv3De-ar fi ca să mai vin…

De-ar fi ca să mai vin cum am venit,
să-mi dai, la fel, o zi de primăvară,
când mi-a zâmbit cireşu-ntâia oară
de-atâta aşteptare, pârguit…

De-ar fi să mai păşesc cum am păşit,
întinde-mi lutul prispei sub picioare
şi-n roua toamnei să deschid cărare
miresmelor de fân proaspăt cosit…

Ca să tresar cum am mai tresărit,
de-ajuns mi-ar fi o roată de fântână
şi-o ie învârtind-o cu o mână
sub Soarele-n cosiţe-i răsărit…

De-ar fi să mai iubesc cum am iubit,
în ochii ei dă-mi bolta înstelată,
iar Luna, să se-alinte ridicată
de un salcâm, la poartă, înflorit…

De-ar fi să mai bocesc cum n-am bocit…
îneacă-mă în lacrimile-amare,
vărsate râu, în fluviu, până-n mare
de-al meu cătun, din vale, părăsit…

De-ar fi ca să mai vin cum am venit…
cv4

mândrie românească

io v-o spun a doua oară
să mă înţelegeţi toţi:
ţara care n-are hoţi,
e cea mai săracă ţară!

hibernală

iarna greu pot sǎ înving
frigul, gerul şi povara,
însǎ cum apare vara
lu’ costicǎ, mǎ încing!

paradox românesc

nu ştiu cum este românul,
dar mai mulţi, la o rachie,
când, de proşti fac băşcălie,
printre ei nu e nici unul!

constatare după ani de căsnicie

cu toate cǎ îl cunoştea
pe al ei soţ ca pe-un cal breaz,
azi-noapte-a constatat cǎ bea,
când a venit acasǎ treaz!

cv2Valeriu Cercel – Născut la 4 mai 1950, în Bucureşti. Stabilit în S.U.A. din anul 1979. Este absolvent al Institutului “Hicok Technical Institute” din Cleveland, Ohio, 1983, specializat în interior design si architectural & structural design. Stabilit în Canada din anul 1989, în oraşul Hamilton, Ontario.

Debut: colaborări la ziarele de limbă română din S.U.A. şi Canada, “Cuvântul românesc”, “Libertatea”, “Mioriţa”, “America” şi “Mic-ro magazin” din anul 1982, cu satire şi poezii umoristice.

Volume de autor: volumul de satire “Durere românească”, editura ANAMAROL, Bucureşti, 2006, volumul “Satire şi…nu prea“ editura ANAMAROL, Bucureşti, 2008.

Volume colective: “Spiralele Vieţii”, în anul 2006; “Drumurile Vieţii”, 2007; “Mirajele Vieţii”, 2008; “Izvoarele Vieţii”, 2009; “Speranţele Vieţii”, 2010; Amintirile vieţii, 2011 ; “Râdeţi cu noi”, 2008, “Un zâmbet de peste ocean”, 2008; volumul de poezii şi cântece pentru copii “Universul bucuriei”, 2009 ; “Simbioze lirice“, 2012 ; “Antologia Confluenţe lirice“, 2013; Vise târzii, 2015, antologia ‘’Iarna scriitorilor’’ 2015 şi antologia ‘’Dor românesc’’ 2016, editura Starpress .

Colaborări: “Faptul divers”, “Agenda românească” şi “Mesagerul” – din Canada şi “Curentul internaţional” din Detroit, U.S.A. tot cu satire si poezii umoristice.

Un iconarist: sculptorul VALERIU CERCEL
„Idei, Oameni, Fapte: VALERIU CERCEL – de Victor Corbut”
[Articol apãrut în ziarul LIBERTATEA, N.Y.,
Anul V, Nr. 44, Martie 1986]

„Un talentat sculptor în lemn. Valeriu Cercel, împreunã cu soţia şi douã fetiţe minore, au trecut oceanul şi s’au stabilit în Cleveland, Ohio, în anul 1980 (actualmente cu domiciliul în Canada -N.N.). Preţul plecării din ţară subjugatã l-au plãtit scump: în 1969, o condamnare de un an închisoare, la Turnu Severin, pentru încercare de trecere a frontierei; 3 luni închisoare, în anul 1978, 10 Decembrie, „Ziua internaţională a drepturilor omului”, când a făcut o demonstraţie de protest împotriva guvernului comunist. Un act de mare curaj. A aşteptat trei ani pentru paşapoartele legale, care, în orice ţară civilizată se obţin în câteva zile. A vărsat o lacrimă în clipă când se desprindea de pământul patriei pe care a iubit-o, după cum o iubim toţi. O lacrimă de durere şi bucurie totodată. Oricare român din exil, cu sufletul curat ştie valoarea unor asemenea lacrimi…
L-am întâlnit în vara anului 1985, în Pennsylvania, la Mănăstirea dela Elwood City cu ocazia sfinţirii unei minunate troiţe, lucrată chiar de el, la comandă Maicei Alexandra şi închinată memoriei patrioţilor români, morţi în închisorile din România, în lupta lor pentru libertatea naţională şi respectarea credinţei strămoşeşti. A fost o măreaţă sărbătoare, la care a participat mitropolitul Teodosius, IPS Nathanael şi toată preoţimea din regiune.
Auzind că troiţă a fost lucrată de un tânăr român, nu a fost greu să dau de el. Era înconjurat de lume, la o masă lungă pe care se aflau expuse zeci de lucrări sculptate în lemn: tripticuri, rame, cruci de mâna, troiţe în miniatură şi candele.
Repede am intrat în vorba. Un om extrem de vioi cu ochi adânci, negri şi cu o voce caldă, duioasă, de moldovean strămutat în Muntenia.
Mi-a spus povestea lui, refulându-şi sentimentul de durere şi
suferinţă, ca să nu umbrească splendoarea sărbătorii şi peisajului aproape carpatin în care străjuieşte mănăstirea. O Sinaie în Munţii Appalachieni ai Pennsylvaniei, loc pe care numai un suflet de român îl putea descoperi şi destina unei mănăstiri.
Este de 36 de ani şi în viaţă lui nu s’a gândit că va lucra cândva în lemn. ,,În anul 1984, mi-a spus dl. Cercel, neavând ce face acasă, am luat dalta şi am început să fac câteva crestături într’un lemn, găsit la întâmplare în curte. Acesta a fost începutul”.
Binecuvântat început, zic eu, aflând de cele ce au urmat.
Din zi în zi dădea la iveală lucrări de început tot mai atractive ochiului, până când a luat treaba în serios. Chiar în acel an s’a prezentat cu o lucrare din artă populară românească, la un concurs: GREAT LAKES WOODCARVING EXHIBIT din Cleveland, Ohio, unde a luat premiul I. A fost remarcat pe loc de către artiştii prezenţi. După numai o lună, s’a prezentat la un alt concurs, în Columbus, capitală statului Ohio. A luat şi aici premiul I, pentru ca în August-Septembrie, acelaş an, să participe, invitat special, la INTERNAŢIONAL WOODCARVING EXHIBITION din Toronto-Canada, unde a luat deasemenea premiul întâi, concurând cu o serie de sculptori veniţi acolo din întreaga lume. Acesta este până în prezent palmaresul lui, al talentului şi geniului său…
Televiziunea l-a prezentat două zile la rând, luându-i interviuri, lui şi familiei şi expunându-i pe micul ecran lucrările executate cu o deosebită măiestrie şi dar artistic.
Printre ultimele lucrări se numără şi o troiţă, de peste 13 fiţi înălţime, care aşteaptă în curtea înflorită a casei, să fie transportată la Câmpul Românesc de la Hamilton, Canada, unde va fi sfinţită în ziua de 10 Mai acest an. Este o troiţă divină, care se înalta spre cer, spre infinit, spre veşnicie, asemenea unui fragment din Coloana Infinită a lui Brâncuşi, la care, îmi spunea că se gândise atunci când a proiectat-o.
Valeriu Cercel este şi un artist al slovei scrise. Scrie versuri care, într’o zi vor vedea şi ele lumina în această generoasă şi binecuvântată ţară a LIBERTĂŢIi, libertate de care nu ne-am putut bucura în ţara noastră, România.
Departe, peste munţi şi văi şi ape întinse, văd Bucovina şi, privind aşa, într’o doară la acest vlăstar al patriei noastre, văd în el, săpând în lemn şi slovă, întruparea unui ICONAR din acea ţară de vis, pe care o voiam „ca soarele sfânt de pe cer”.
Numai Dumnezeu i-a dăruit acest har, alegându-l cu un scop anume tocmai pe el.
Dorul lui de ţară, de libertate şi de cei dragi, amintirea suferinţelor îndurate de la „fraţii” lui români, se ostoiesc şi se astâmpără în truda creaţiei care prinde viaţă şi iese la lumină din dalta sa. Este un act de sublimare, asemeni celui care a lucrat şi a rodit în fiinţă şi adâncurile sufleteşti ale marelui taciturn din Canada (Toronto), Ion Nicolau-Delta, înzestrat de Acelaş Mare Dumnezeu, cu darul artei picturii. Noi cavaleri cu chip de heruvim.” articol semnat de VICTOR CORBUT

grupaj valeriu dg barbu

You may also like...

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *